Toamna

Alerg de nebuna prin ploaie
incerc sa fug de amintiri
si ploaia pe fata ma taie,
iar vantul imi da tresariri.
Pasesc incet, ma opresc,
privesc covorul de toamna,
mi-aduc aminte ca inca traiesc
ridic fruntea spre fondul Ceresc
lacrimi se-ncurca cu ploaia
ce curge pe fata, pe trup,
sufletul arde, amintiri incerc sa rup,
dar toamna le arata-n suflet odaia.
Trag aer in piept si ma sufoc
amintirile navalesc punandu-mi coroana
ploaia se-nbie in tipat de foc,
degeaba privesc spre fondul ceresc.
Totu-i pustiu, in fata, in spate
nu-i nimeni sa ma-nvete sa uit
copaci ma privesc cu ramuri culcate
la frunze de foc indraznesc sa ma uit.

Cad in genunchi cuprinsa de teama
focul din suflet se-nteteste cu ploaia
lacrimi ce curg ingaduinta cheama
picaturi de ploaie sting vapaia.
Stau intinsa in salonul de toamna
privesc in gol si totul se-nchide
copaci si ramuri isi pierd orice nuanta
doar frunze de foc si apa prelinge.
Imuna la tot ce e viu
totul e rece si umed pe jos
in suflet, tarziu, focul s-a stins
n-a mai ramas decat un spirit fricos.
N-am uitat, n-am reusit,
gandul ca focul a fost nu mocnit
si-a ars tot ce-a gasit
acum totul s-a stins.

Ploaia-mi mangaie fata acum,
ploaia mi-e hrana de-acum
sange nu mai exista in mine
doar apa de ploaie si ruine,
iar vantul liniste-mi aduce
si ploaia pe fata ma mangaie
n-am reusit sa fug de amintiri
am incetat s-alerg de nebuna.